La Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra”, educația înseamnă nu doar formarea academică a elevilor, ci și crearea unui mediu în care fiecare copil se simte acceptat, respectat și sprijinit. Incluziunea și sprijinul psiho-emoțional reprezintă direcții importante în activitatea instituției, construite pe valori precum toleranța, respectul, empatia, cooperarea și responsabilitatea.
De-a lungul anilor, liceul a acumulat experiență în dezvoltarea unor practici de sprijin pentru elevii cu dificultăți de învățare și dizabilități, iar această experiență este strâns legată de activitatea cadrelor didactice care lucrează zi de zi pentru ca incluziunea să fie o realitate, nu doar un principiu.
Despre provocările și responsabilitățile acestei activități, despre colaborarea cu profesorii și familiile, dar și despre schimbările pe care le-a adus experiența de peste un deceniu în domeniul incluziunii vorbește Elena Gîndea, cadru didactic de sprijin la IPLT „Miguel de Cervantes Saavedra”, în cadrul unui interviu acordat emisiunii „Tele Matinal” de la TVR Moldova.
Incluziunea copiilor cu dificultăți de învățare și cu dizabilități în școlile de masă a devenit tot mai complexă, iar profesorii au nevoie de pregătire și de sprijin. O spune Elena Gîndea, cadru didactic de sprijin la Liceul „Miguel de Cervantes Saavedra” din Chișinău, într-un interviu acordat emisiunii Tele Matinal de la TVR Moldova.
Incluziunea a început să fie dezvoltată în liceu în 2014, când Elena Gîndea a fost angajată în această funcție, prima de acest fel în instituție.
„Vă spun sincer, fiind licențiată în Psihologie, în 1994 nici nu știam ce este asta. Când m-am angajat, i-am întrebat ce este cadrul didactic de sprijin. Aveam un centru de resurse dotat de Uniunea Europeană și, inițial, părea ceva foarte simplu”, a povestit ea.
Astăzi, în liceu sunt 23 de copii cu rapoarte oficiale de evaluare psihopedagogică. Șapte au dizabilitate severă, trei dizabilitate accentuată, iar unul dizabilitate medie.
„Este foarte interesant, divers și complex”, spune specialista.
Rolul cadrului didactic de sprijin nu se limitează la lucrul cu elevul. Include și ajutorul acordat profesorilor.
„Asta e sprijin: îi pui umărul, îi dai o mână. Profesorii au învățat multă psihologie și pedagogie, dar când au început să vină copii cu dificultăți de învățare, cu tulburări socio-afective și de comportament, mai ales, nu au fost pregătiți pentru această realitate. Și veneau la mine speriați: Ce facem?”, a relatat Elena Gîndea.
Pentru o incluziune reală, schimbarea trebuie să înceapă din familie.
„O școală inclusivă merge de la o societate inclusivă. Toleranța, compasiunea, înțelegerea trebuie să vină din familie, de la copii, adică deja să meargă la grădiniță și să nu se teamă că acel copil este molipsitor. Asta vine de la părinți, iar apoi copiii vin cu același model de comportament în școală, cu care noi trebuie să lucrăm”, a declarat ea.
Printre soluții, specialista menționează formarea continuă a profesorilor, programul educațional individualizat, curriculumul modificat și abordarea individualizată a elevilor. Înscrierea copilului în școală nu este suficientă.
„O școală inclusivă sau o grădiniță inclusivă nu este școala sau grădinița unde a fost primit acest copil și așezat într-un colț de clasă: Stai liniștit acolo. El trebuie să fie implicat în activități”, a conchis Elena Gîndea.